Parantezele

Parantezele

Ce sunt parantezele?

Totuși, există și alte tipuri de paranteze care deservesc un alt scop, însă pe acelea le vom descoperii în liniile ce urmează.

Parantezele sunt semne de punctuație utilizate pentru a insera informații adiționale într-un text fără a altera structura principală a frazei. Ele sunt esențiale pentru claritatea și organizarea scrisului, permițând autorului să adauge explicații, exemple, sau comentarii secundare.

Tipuri de paranteze

Există 4 tipuri de paranteze:

1. Parantezele rotunde

Acestea se notează cu „(” și cu „)” și sunt folosite pentru a oferii informații suplimentare, sau pentru a da cititorului explicații cu privire la subiectul dezbătut ori exemplificații.

Exemplu: „El a spus că pleacă la mare până la urmă (dacă nu se strică vremea).”

2. Parantezele pătrate

Acestea sunt utilizate cel mai adesea pentru referințe științifice ori pentru citări.

Exemplu:

„Părintele cercetărilor moderne asupra ADN-ului, James Watson, a declarat: „Descoperirea a fost [cu adevărat] o piatră de hotar.”

3. Acoladele

Se notează cu "{ și }". Cu certitudine nu sunt la fel de frecvent întâlnite precum parantezele rotunde sau cele pătrate. Acoladele se mai numesc și paranteze acolade.

Sunt utilizate foarte frecvent în matematică și în programare:

Exemplu: Soluțiile inecuației x^2 < 9 sunt {x | -3 < x < 3}.

4. Parantezele unghiulare

Acestea se notează cu "< și >".

Nu sunt comune în limba română, însă similar cu acoladele, ele se folosesc cu precădere în medii tehnice.

Parantezele unghiulare sunt cel mai adesea utilizate în domenii științifice precum matematica, fizica sau informatica.

Exemple:

  • Tagurile uzuale în HTML sunt: < strong>< /strong>, < a href="" >< /a > sau < title></ title> (informatică)
  • Vectorii în algebra liniară se pot nota cu: <1,0,1>
  • Un vector de forță în fizică poate fi notat cu: <Fx, Fy, Fz>

Când și cum utilizăm parantezele?

Parantezele au diverse utilizări în funcție de contextul și tipul lor:

Clarificare și explicație
Parantezele rotunde sunt folosite pentru a adăuga explicații sau detalii care ajută la înțelegerea textului principal.

Citate și referințe
Parantezele pătrate sunt utilizate pentru a adăuga comentarii într-un citat, pentru a insera referințe bibliografice sau pentru a indica omisiuni.

Organizarea informațiilor
Parantezele acolade și unghiulare sunt utilizate în știință și tehnologie pentru a organiza informațiile într-o formă structurată.

Parantezele nu sunt dependente sintactic, însă acestea au rolul de a îmbunătății înțelesul unei propoziții sau fraze pentru cititor.

Istoria folosirii parantezelor în limba română

Istoria parantezelor în limba română este strâns legată de evoluția scrisului și tiparului în Europa.

Deși parantezele ca semne de punctuație au origini antice, utilizarea lor a devenit mai răspândită în perioada Renașterii (anii 1300), când tiparul a facilitat răspândirea textelor scrise și standardizarea punctuației.

În limba română, primele texte tipărite care folosesc paranteze apar în secolul al XVII-lea, în traduceri de texte religioase și științifice. Utilizarea parantezelor a fost influențată de modelele literare și tipografice occidentale, în special cele franceze și italiene.

Pe măsură ce limba română a evoluat și s-a modernizat, parantezele au devenit o parte integrantă a sistemului de punctuație, fiind folosite în mod regulat în scris pentru claritate și precizie.

Întrebări frecvente

Există reguli specifice pentru utilizarea parantezelor în lucrările academice în România?

Da, în lucrările academice, parantezele sunt adesea folosite pentru a insera referințe bibliografice, explicații sau exemple. Parantezele pătrate sunt frecvent folosite pentru a adăuga explicații în citate.

Ce greșeli comune ar trebui evitate în utilizarea parantezelor?

Câteva greșeli comune includ:

  • Folosirea excesivă a parantezelor, care poate fragmenta textul.
  • Uitarea închiderii unei paranteze deschise.
  • Utilizarea parantezelor pentru a introduce informații esențiale care ar trebui incluse în textul principal.

Cum se folosește punctuația în raport cu parantezele?

Punctuația este plasată în funcție de locul în care începe și se termină propoziția principală. Dacă propoziția se încheie în afara parantezelor, punctul se pune după paranteză. De exemplu: „El a venit la timp (deși era trafic).”