Bac 2024 în cifre – doar 39 de medii de 10 în țară

Bac 2024 în cifre – doar 39 de medii de 10 în țară

Examenul de bacalaureat, cunoscut și ca „Examenul maturității” este fără îndoială un examen important în viața fiecărui elev din România.

Importanța sa este subliniată și de necesitatea acestuia pentru accesul la învățământul superior, de parcursul pentru calificări din piața muncii, dar și mai important pentru a susține o dezvoltare personală armonioasă și continuă.

Examenul de bacalaureat încearcă să cuprindă și să testeze elevii în fața materiei pe care au parcurs-o în cei 4 ani de liceu (în clasele IX – XII) oferindu-le acestora o vedere de ansamblu și punându-i față în față cu o provocare.

Prin această provocare școala își dorește dezvoltarea abilităților de disciplină, perseverență cât și de certificare a competențelor elevului, dar și pregătirea acestuia pentru a da piept provocărilor universităților.

Structura examenului

Structura și formatul actual al examenului de bacalaureat 2024 sunt date de metodologia consemnată în ordinul nr 6.156 din 31 din august 2023. Aceasta are la bază prevederile art. 77 alin (5) și ale art. 361 alin. (3) lit. c din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Înscrierea elevilor în examen

Înscrierea candidaților pentru examenul de bacalaureat 2024 se va face în intervalul 3-7 iunie 2024. Data de 7 iunie este de asemenea și data de încheiere a cursurilor pentru anul școlar pentru cei care au terminat clasele a XII-a.

Regulile examenului și dreptul elevului

Reguli stricte

Ca în fiecare an, așa cum ne-am obișnuit:

  • Elevii nu au voie cu niciun fel de material care să îi „ajute să se inspire” pentru examen

  • Se interzice orice obiect personal în sala de examen, obiecte ca ghiozdane, căști, telefoane, smartwatch-uri etc nu au voie în sala de examinare.

  • Toate activitățile sunt supravegheate în permanență atât video cât și audio pentru a reduce tentativele de fraudare a examenului.

  • Dacă există suspiciuni de fraudare din partea comisiei sau diferențe de notare, lucrările sunt recorectate de alți evaluatori.

Dreptul la confidențialitate

  • Rezultatele examenelor sunt comunicate anonimizat, fiecare elev fiind identificat pe baza unui cod individual asociat fiecărui elev.

Recunoașterea competențelor la nivel internațional

  • Examenele de competențe, cele pentru competențe lingvistice și digitale oferă recunoaștere internațională conform metodologiilor aprobate.

Drepturi pentru elevii cu cerințe speciale

  • Elevii ce au cerințe speciale vor avea parte de o variantă adaptată a examenului pentru a facilita examinarea în condiții optime pentru aceștia.

    • Prezența unui asistent personal pentru elevi, dacă este necesar.

    • Utilizarea unor tehnologii de asistare pentru elevii cu dizabilități motorii sau de vedere.

    • Asigurarea unor săli de examen accesibile și adecvate nevoilor elevilor cu CES*.

    • Condiții de iluminare, acustică și climatizare care să corespundă nevoilor speciale.

    • Instruirea personalului didactic și a supraveghetorilor pentru a oferi suport adecvat elevilor cu CES.

    • Designarea unui coordonator pentru gestionarea măsurilor de egalizare a șanselor.

    • Implementarea unui sistem de monitorizare a aplicării măsurilor.

    • Evaluarea eficacității adaptărilor și feedback-ul din partea elevilor și părinților.

CES – acronim pentru „Cerințe Educaționale Speciale”.

Calendarul examenelor

Anul acesta, examenul de bacalaureat va avea loc începând din data de 17 iunie când elevii încep cu „Evaluarea competențelor” și se finalizează pe data de 4 Iulie atunci când aceștia susțin proba scrisă la materia aleasă în funcție de profilul lor.

Pentru cei ce au și examen de limba maternă, ultimul lor examen scris are loc pe data de 5 iulie 2024.

Astfel avem:

Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A):

  • 17-19 iunie 2024

Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B):

  • 19-20 iunie 2024

Evaluarea competențelor digitale (proba D):

  • 19-21 iunie 2024

Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C):

  • 25-27 iunie 2024

Probele scrise:

  • Limba și literatura română (proba E.a): 1 iulie 2024

  • Proba obligatorie a profilului (proba E.c): 2 iulie 2024

  • Proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d): 4 iulie 2024

  • Limba și literatura maternă (proba E.b): 5 iulie 2024

A doua sesiune a examenului – Sesiunea august 2024:

Înscrierea candidaților:

  • 15-22 iulie 2024 (inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe)

Evaluarea competențelor:

  • Comunicarea orală în limba română (proba A): 8-9 august 2024

  • Comunicarea orală în limba maternă (proba B): 9 august 2024

  • Evaluarea competențelor digitale (proba D): 12 august 2024

  • Lingvistică într-o limbă de circulație internațională (proba C): 13-14 august 2024

Probele scrise:

  • Limba și literatura română (proba E.a): 19 august 2024

  • Proba obligatorie a profilului (proba E.c): 20 august 2024

  • Proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d): 21 august 2024

  • Limba și literatura maternă (proba E.b): 22 august 2024

Afișarea rezultatelor la probele scrise:

  • 26 august 2024 (până la ora 12.00)

Depunerea contestațiilor:

  • 26 august 2024 (orele 12.00-18.00)

Rezolvarea contestațiilor:

  • 27-29 august 2024

Afișarea rezultatelor finale:

  • 30 august 2024

Când se afișează rezultatele?

Rezultatele provizorii se afișează de pe data de 8 iulie pentru probele scrise. Depunerea contestațiilor se face între orele 12:00 și ora 18:00.

Contestațiile au loc în perioada 9-11 iulie și abia pe data de 12 iulie elevii pot vedea rezultatele finale de la probele scrise de bacalaureat.

  • Afișarea rezultatelor la probele scrise: 8 iulie 2024 (până la ora 12.00)

  • Depunerea contestațiilor: 8 iulie 2024 (intervalul orar 12.00-18.00)

  • Rezolvarea contestațiilor: 9-11 iulie 2024

  • Afișarea rezultatelor finale: 12 iulie 2024

Afișarea rezultatelor va avea loc pe site-ul „Ministerului educației” (edu.ro) în microsite-ul dedicat Examenului de bacalaureat 2024.