Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă

Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă

Expresia „când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă” este de fapt un proverb românesc foarte popular ce descrie situația în care atunci când autoritatea sau opțiunea de supraveghere lipsește oamenii sau animalele își fac de cap.

Foarte frecvent acest proverb este enunțat atunci când copii nu sunt supravegheați și ei încep să se comporte altfel decât atunci când părinții sau profesorii sunt cu ochii pe ei.

De asemenea, proverbul este enunțat și atunci când la serviciu muncitorii decid să se comporte complet diferit atunci când sunt fără supravegherea unei autorități.

Proverbul este o desigur o metaforă: pisica reprezentând autoritatea, iar șoarecii sunt cei care profită de absența acesteia pentru a se comporta în mod liber sau haotic. Această expresie are echivalente în multe alte culturi și limbi, ceea ce indică faptul că este un fenomen comun în comportamentul uman, nu doar în România.

Originea și semnificația expresiei

Cel mai probabil originea sa stă în cultura populară în care oamenii au observat comportamentul pisicilor cu șoarecii. Desigur, șoarecii erau cei care făceau ravagii în gospodăriile oamenilor, mâncând din proviziile acestora.

Totuși, atunci când pisica venea în gospodărie, șoarecii plecau și liniștea era „cea care domnea”.

Prin proverbul „Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă” înțelegem cum oamenii sau animalele își schimbă comportamentul semnificativ atunci când o figură de autoritate este prin preajmă.

Fie că este vorba de relația părinte-copil, șef-subaltern, educator-elev, câine-pisică, pisică-șoarece, regula tinde să fie aceeași.

Exemple

„Când managerul pleacă în concediu, echipa începe să vină mai târziu la birou; clar, când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă.”

„Iar s-a confirmat proverbul când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă și Iris a stat toată ziua pe telefon în lipsa mea.”

„Cât timp părinții lor au fost plecați, Alexandru și Georgiana s-au uitat la televizor toată ziua sunt copii și când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă.”

„În parlament, când oamenii nu fac proteste, parlamentarii își cresc salariile, că doar, când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă.”

„Elevii au început să vorbească și să se joace în clasă imediat ce profesorul a ieșit – exact ca în zicala: când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă.”