Cui pe cui se scoate

Cui pe cui se scoate

Expresia „cui pe cui se scoate” este o expresie comună în limba română. Cel mai adesea expresia este folosită atunci când interlocutorul evidențiază că o problemă se rezolvă cu o altă problema.

Pe scurt, ceea ce a cauzat problema, poate fi și soluția problemei.

Proveniența expresiei „cui pe cui se scoate”

Proveniența expresiei este legată de meșteșuguri și tâmplărie. În această meserie, un cui bătut greșit sau blocat în lemn putea fi scos folosind un alt cui, care era bătut lângă primul pentru a-l disloca. Aceasta este o tehnică efectivă în tâmplărie, dar a fost preluată metaforic și în limbajul comun pentru a descrie situații în care o problemă sau un necaz poate fi rezolvat printr-un altul similar.

Prin această expresie se subliniază faptul că soluția unei probleme nu este întotdeauna cea mai evidentă, ba chiar sursa care a generat problema. O problemă o rezolvă sau dă uitării vechea problemă.

Exemple de utilizare a expresiei „cui pe cui se scoate” în propoziții

  • „După ce a fost concediată, Maria și-a găsit rapid un nou loc de muncă, demonstrând că uneori, cui pe cui se scoate.”

  • „Andrei a mâncat înghețată și îl doare gâtul. Tatăl lui l-a sfătuit să bea apă rece pentru că…știi doar, cui pe cui se scoate!” (apoi a aflat că mai bine se sfătuiește cu un medic)

  • „Ca să scape de durerea de măsea, Andreea se ciupește, cui pe cui se scoate!”

  • „Ca să uite de durerea de cap, Elena aleargă 2 ore pe zi, cui pe cui se scoate!”

  • „Sebastian are febră musculară de la alergat. Ca să îi treacă trebuie să alerge din nou, doar cui pe cui se scoate.”

  • „Pentru a nu intra în recesiune, guvernul Poloniei a scăzut pensiile cetățenilor, alegând răul mai mic. Cui pe cui se scoate și în politică.”