A ajuns cuțitul la os

A ajuns cuțitul la os

 Expresia „a ajunge cuțitul la os” reprezintă o metaforă „colorată” în limba română ce descrie o situație în care lucrurile sunt într-un punct critic. De o manieră gravă ce nu mai suportă amânare sau ignorare a problemei.

Deși cel mai adesea nu este vorba de o problemă medicală atunci când folosim expresia, urgența medicală reprezintă un lucru ce nu poate fi amânat și astfel se face analogie cu o operație.

În această idee cuțitul este problema, lucrul ce presează sau generează disconfort, iar osul este punctul extrem până la care acea problemă mai poate fi tolerată.

Prin această expresie, interlocutorul încearcă să transmită urgența, gravitatea situației sau faptul că trebuie luate măsuri cât mai rapid.

Proveniența expresiei

Este o expresie cotidiană care e menită să sublinieze într-un mod foarte drastic urgența cu care trebuie privită o anumită problemă.

Exemple

„Andrei a spus că a ajuns cuțitul la os cu fumatul, nu mai poate respira bine și atunci a spus că va renunța la acest obicei.”

„Situația financiară a familiei s-a înrăutățit rapid, chiar a ajuns cuțitul la os așa că au fost nevoiți să facă economie din orice.”

„Proiectul a mers într-o direcție din ce în ce mai proastă, dar acum a ajuns cuțitul la os și trebuie să ia o decizie clară.”

„Durerea de spate a fost suportabilă o perioadă, dar acum a ajuns cuțitul la os și trebuie să se opereze.”

„Nu se mai poate cu acești guvernanți, acum chiar a ajuns cuțitul la os și trebuie să se mobilizeze.”

„Au tăiat salariile și au mărit taxele atât de mult încât a ajuns cuțitul la os. Oamenii nu mai suportă și protestează.”