Nu-i ajunge nici cu prăjina la nas

Expresia „Nu îi ajunge nici cu prăjina la nas!” este o expresie populară românească și se folosește pentru a descrie o persoană extrem de mândră, arogantă sau încrezută, care se consideră superioară celorlalți.
Practic, această expresie se referă la cineva care are o părere foarte înaltă despre sine și nu poate fi „atins” sau „ajuns” de ceilalți, cel puțin din prisma acestora.
E o expresie foarte amuzantă ce ilustrează cum aroganța unor persoane le face să pară atât de înalte și importante încât nu ai cum să ajungi la nasul acestora, un nas purtat în vânt de regulă.
Originea expresiei
La fel ca multe dintre expresiile românești, și expresia „nu-i ajunge nici cu prăjina la nas” este o expresie metaforică ce simbolizează dificultatea de a ajunge la „nivelul său”.
Astfel, expresia ilustrează o prăjina, un instrument foarte lung folosit de atleți pentru a sări la înălțimi foarte mari.
Se pare că nici aceasta nu este suficient de lungă pentru a ajunge la nasul acestora, sugerând o înălțime imposibilă de atins de o persoană. Pe scurt, persoanele încadrate acestei expresii dau de înțeles că au ajuns la înălțimi la care alții nu au mai fost.
Exemple de utilizare a expresiei nu-i ajunge nici cu prăjina la nas
„De când și-a cumpărat noua mașină, nu-i mai ajungi nici cu prăjina la nas lui Adrian.”
„De când a fost promovată pe noul post nu ai șanse să ajungi nici cu prăjina la nasul ei.”
„După ce a câștigat premiul, a devenit atât de arogant încât nimeni nu îi mai ajunge nici cu prăjina la nas.”
„A reușit să își construiască o imagine atât de bună, încât crede că nu îi ajunge nimeni nici cu prăjina la nas.”
„E atât de arogant, încât se comportă de parcă nu îi ajunge nimeni nici cu prăjina la nas.”